Spiritualitatea împărtășirii în mână

1
731
Fotó: cruxnow.com

Permiteți-mi să încep cu o întâmplare personală din 1992: s-a întâmplat la Budapesta, unde a trebuit să mă supun unei intervenții chirurgicale minore. În seara de dinaintea operației, părintele meu spiritual m-a vizitat la spital, bineînțeles că l-a adus și pe „Domnul” ca întărire.  Împărtășirea în afara Sfintei Liturghii a decurs conform prescripțiilor liturgice, cu excepția unui mic amănunt. Când părintele a ridicat Euharistia rostind: „Trupul lui Cristos”, mi-a șoptit: „În mână”. (Până atunci, nu mă împărtășisem niciodată în mână, dar văzusem asta la alții.) M-am supus instinctiv acestui îndemn, punând o mână peste cealaltă. Am contemplat câteva clipe Sacramentul așezat în palma mea: atât de transparent chiar dacă este ascuns, atât de mic și de vulnerabil, El care a creat lumea și a mântuit-o… Cât de mare este încrederea lui în oameni, că se pune astfel la dispoziția noastră… Ce putere mare și ce har mă învăluie, pentru că este atât de aproape de mine… Ce mare răspundere să-L țin pe El în palmă… Cât de sus mă ridică, făcându-se atât de mic pentru mine… L-am primit copleșită, apoi această întâlnire intensă cu sacrul și oarecum neașteptată a devenit tema de reflecție pentru perioada următoare și a perioadei de convalescență.

Nici nu a fost nevoie să deschid Sfânta Scriptură, căci Prologul din Evanghelia după Ioan a irupt din mine: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” (In 1,14) – acest verset evanghelic mi-a dezvăluit ceva, ce fusese până atunci doar cunoaștere teologică. Și anume că întruparea, locuirea între noi cuprind și această prezență eternă. Prezența euharistică este semnul viu și vizibil, urma prezentă în mijlocul nostru a kenozei de odinioară a Mântuitorului. Kenoză despre care citim în Scrisoarea către Filipeni: „El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu că este egal cu Dumnezeu, ci s-a despuiat de sine, (…) S-a umilit pe sine” (Fil 2,6-8). Și care mai spune că prin această golire strălucește slava, „Dumnezeu l-a înălțat” (Fil 2,9).

Dar am formulat și analogii mai concrete: precum Maica Domnului îl ține în brațe cu iubire pe Pruncul dumnezeiesc, așa mi se dă și mie harul, ca pentru câteva clipe, palma mea să devină adăpostul, locuința lui Dumnezeu Fiul. Și în acest context, la nivel profund personal, am conștientizat faptul că de aceasta – ca și de Sfânta Împărtășanie – nu sunt niciodată, dar niciodată vrednică, că mi se oferă în mod gratuit, că este un dar neprețuit.

De atunci îmi place să-L primesc în mână pe Domnul la împărtășanie, de câte ori am posibilitatea. La împărtășirea pe limbă se evidențiază transcendența lui Dumnezeu prin gesturile liturgice, la împărtășirea în mână capătă expresie, în mod simbolic, milostivirea divină care vine la noi, se apleacă spre noi și se identifică cu noi într-un mod înălțător și încurajator. (Ambele accente sunt valabile împreună și concomitent.)

În această situație epidemiologică, măsurile autorităților ecleziastice referitoare la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii – obligativitatea împărtășirii în mână pe timpul pandemiei – pe de o parte, au reactualizat pentru mine această experiență de odinioară, pe de altă parte, am auzit și păreri contra: în opinia lor constituie o slăbiciune a credinței sau chiar un păcat ca laicii să-L atingă cu mâinile lor nedemne pe Isus sacramental. Am făcut deci o incursiune istorică în evoluția acestei practici. În lucrările de specialitate de istoria Bisericii și de istoria liturgiei se poate citi că „până în secolul al IX-lea nu a fost în uz (…) împărtășirea pe limbă”, iar renunțarea la împărtășirea în mână este, conform cercetătorilor, consecința schimbării de mentalitate (ce a avut ca rezultat participarea mai rară la sacramente), precum și a unei clericalizări accentuate (ex. Dolhai Lajos: Istoricul împărtășirii în mână, Vigilia, 1999/3, 182.). Oare care au fost abordările din primele secole? Dintre numeroasele tratate să citim cu atenție un exemplu adesea citat, din secolul al IV-lea, din Catehezele mistagogice ale sfântului Chiril al Ierusalimului: „Când te apropii, (…) una din palmele tale să fie tronul celeilalte, așa să Îl primești pe Împăratul care vine, și să primești trupul lui Cristos în scobitura palmei tale, rostind amin. Cu grijă să-ți sfințești ochii prin atingerea sfântului trup, având grijă să nu se piardă nicio firimitură din el.” Textul transmite în mod evident venerația față de Euharistie; iar ceea ce le cere credincioșilor care se împărtășesc, cu privire la ținuta corpului și a gesturilor, este însăși reverența demnă și atentă. (Când m-am întâlnit pentru prima dată cu acest text, am constatat cu uimire că răspândește aceeași atmosferă pe care am trăit-o eu însămi, când am primit Sfânta Împărtășanie în mână pentru prima dată, deși atunci nu-mi era cunoscut acest pasaj.)

În ultimele săptămâni-luni, am văzut cu tristețe cum unii primesc Sfânta Împărtășanie într-o singură mână, apoi o plimbă îndelung; au fost cazuri când am asistat fără să vreau, cum anumite persoane consumă (sau mai degrabă îndeasă) trupul lui Cristos direct din palmă, scormonind sub mască. Nu cred că asta s-a întâmplat din cauza unei credințe slabe sau a lipsei de respect, mai degrabă este consecința stângăciei sau a lipsei de pregătire date de această situație nouă.

Ar fi util, măcar pe viitor, (poate cu ajutorul unor cateheze) să ne pregătim pentru însușirea comunitară a spiritualității împărtășirii în mână și conștientizarea semnificației gesturilor conexe. Dacă ținuta corpului, a mâinilor și mișcările mele urmează învățăturile de mai sus ale sfântului Chiril, atunci corpul meu va exprima concentrare și evlavie, ceea ce este, în general, garanția unei Sfinte Liturghii celebrate în mod demn. Să ne lăsăm călăuziți și de Regula Sfântului Benedict: știind că în timpul rugăciunii „stăm înaintea Dumnezeirii şi a îngerilor Săi”, să avem grijă ca „mintea să ne fie în armonie cu glasul” (RB 19). 

Spre reflecție

1. În perioada următoare să acord o atenție sporită posturii adecvate în timpul rugăciunii și al Sfintei Liturghii, știind că „întregul corp este instrumentul și expresia sufletului” (Romano Guardini: Von heiligen Zeichen, Mainz, 1923, cap. Die Hand).

2. Înainte de Sfânta Împărtășanie să-mi aduc aminte de învățătura sfântului Chiril, ca mâna mea să poată fi tronul Împăratului care vine.

 Autor: Dr. Gábor Csilla SSS

Traducerea: Teodora Dănescu SSS

1 HOZZÁSZÓLÁS